21 mai 2022

Raliul Bucovinei

Ediția a XI-a, 17 – 18 iunie

Obiectiv: Raliul Bucovinei revine în circuitul național după o pauză de 34 de ani

2 min read

Probele de concurs pe asfalt vor avea loc pe traseul dintre Sadova și Sucevița pe 30 octombrie. Municipiul Suceava va găzdui Rally Show-ul pe 29 octombrie.

După 34 de ani, Campionatul Național de Raliuri revine în Suceava.

A zecea etapă, ultima din acest an competițional, se va desfășura pe 29 și 30 octombrie în județul nostru, sub numele de Raliul Bucovinei.

Județul Suceava a fost în urmă cu peste trei decenii o gazdă obișnuită a întrecerilor automobilistice. Până în anul 1987 aici s-au organizat mai multe etape din Campionatul Național de raliuri.

Reprezentanții clubului XS MOTORSPORT s-au decis să reia în acest an povestea Raliului Bucovinei.

“Idea organizării unui raliu în județul Suceava a apărut în urmă cu trei ani. În 2020, etapa a fost inclusă în calendarul federației, însă pandemia ne-a împiedicat să ducem planul la îndeplinire. Sunt fericit că am reușit în acest an, chiar dacă virusul ne face, în continuare, probleme. Noi, cei de la XS Motorsport, venim în Bucovina cu toate cunoștințele în materie de organizare raliuri la cel mai înalt nivel și suntem convinși că ne vom bucura de un eveniment reușit, mai ales că avem parte de susținerea autorităților, cărora le mulțumim și le apreciem implicarea”, a transmis managerul Raliului Bucovinei, Dan Codreanu.

Probele de concurs vor fi organizate pe asfalt, pe traseul dintre Sadova și Sucevița pe 30 octombrie, iar municipiul Suceava va găzdui Rally Show-ul pe 29 octombrie.

Parcul Service și festivitatea de premiere vor fi la Câmpulung Moldovenesc.

(Dănuț CHIDOVEȚ)

You may have missed